Regulamentul concursului COSPLAY
Art. 1 – Arme permise în cadrul concursului, accesorii, costume.
Conform legislaţiei suntem nevoiţi să punem unele limite în ceea ce priveşte accesoriile permise în cadrul acestui concurs, după cum urmează:
- Săbii, cuţite, shuriken etc. Confecţionarea lor se va face pe cât posibil din materiale nonmetalice. Sunt permise, în anumite cazuri, şi din metal, dar obligatoriu să fie ţinute în huse şi să nu fie arătate în public (excepţie fiind scena unde are loc festivalul). În mod obligatoriu, obiectele metalice să nu prezinte lame ascuţite (se cere a fi tocite) şi vârfuri (acestea vor fi rotunjite; se aplică şi în cazul confecţionării din alte materiale).
- În cazul arcurilor şi săgeţilor: arcurile vor fi fără fir, iar săgeţile fără vârf
- Pistoale şi alte arme asemănătoare să prezinte în vârf un cerc galben sau portocaliu care indică faptul că sunt false. Nu sunt permise pistoale cu niciun fel de muniţie (capse, biluţe, bile etc)
- Lanţurile de metal nu sunt permise mai lungi de 20 cm; dacă sunt mai lungi trebuie să fie din plastic sau alte materiale .
- Legat de costume, nu există restricţii; acestea pot fi cumparate, deşi se preferă să fie confecţionat de mâna proprie
Dacă aveţi întrebări legate de restricţii, vă rugăm să ne scrieţi la adresa otakufestival(at)gmail(dot)com. Subiectul mailului trebuie să fie „Informaţii cosplay”
Art. 2 – Organizarea şi desfăşurarea concursului
1.Înscrieri
Înscrierile se fac online, până la data de 07/05/2010, pe site-ul festivalului. Cei înscrişi se vor prezenta în data de 15/05/2010 la biroul de inscrieri pus la dispoziţie în cadrul locaţiei unde se va desfăşura concursul (Casa de cultura a studenţilor Bucuresti), până cel tarziu la ora 09:00, pentru a-şi ridica legitimaţia de participare la concurs. Cine nu are legitimaţie de participant nu va intra în concurs.
În cazul grupurilor se va preciza obligatoriu numărul de membri ai acestuia; înscrierea se va face de către o singură persoană responsabilă de grup
2.Desfăşurarea concursului
- Concursul va începe cu o paradă a tuturor cosplayerilor prezenţi la festival şi doritori să urce pe scenă.
- Concursul va avea o proba unică, ce va consta în prezentarea artistică (skit, scenetă etc.)
- la această probă vor participa doar persoanele înscrise anterior, iar ordinea intrării pe scenă va fi stabilită de catre organizatori
- persoanele înscrise la concurs pot participa atât individual, cat şi în grup
In cadrul interpretării artistice:
- participanții au dreptul să facă mici modificări ale scenei (decoruri suplimentare etc.) inaintea interpretării lor artistice.
- decorul scenei (cortina de background , lumini etc) va fi același pt toți participanții
- nu vor fi puse la dispoziție microfoane decât in cazul interpretărilor individuale
Ora la care va începe concursul va fi anunţată în cadrul programului de desfăşurare al festivalului.
3.Jurizarea
3.1.Juriul
- va fi ales de către echipa de organizare a concursului, respectiv echipa OTAKU Festival.
- va fi compus din 3-5 membri; formula finală va fi anunţată pe site-ul festivalului
3.2.Criterii de jurizare
- Se va ţine cont de următoarele aspecte:
- gradul de fidelitate al costumului cu originalul (inclusiv accesoriile)
- gradul de fidelitate al cosplayerului (aspect fizic, gestică etc)
- fidelitatea accesoriilor
- interpretarea personajului
4.Cerinţe
- Fiecare participant/grup îşi va pregăti dinainte suportul audio în format .mp3 128 Kbps
- Suporturile audio vor fi încărcate pe site până la data de 07/05/2010
- Suporturile audio vor fi denumite obligatoriu cu numele participantului/grupului
- Durata maximă a prezentării artistice pentru fiecare participant/grup va fi de 10 minute
TOŢI CEI CARE SUNT ÎNSCRIŞI ÎN CONCURS ŞI NU ÎNDEPLINESC CONDIŢIILE DE MAI SUS VOR FI DESCALIFICAŢI.
Vă rugăm să verificaţi constant site-ul festivalului pentru eventualele adaugări/modificări ale regulamentului.






Hei.
Abia astept Otaku!!
Am si eu o intrebare…
Vreau sa fac cosplay cu sora mea.
Suntem doar 2 si sincer nu am avea chef sa facem un grup doar pentru asta. Exista cumva o solutie?
Ne gandeam ca putem sa ne inscriem la individual amandoua si sa intram deodata pe scena. Kinda Sora la Niji’.
Arigato^.^
by: KazeMidori, Apr 23rd at 10:00 AM
Ti-am raspuns pe mail la intrebarea asta.
by: admin, May 1st at 6:44 PM
Intrebare, kindda’ lame but … : Avem voie sa ne costumam dar sa nu participam la concurs? Adica doar sa ne invartim pe acolo. :D
by: Nami, Apr 24th at 5:53 PM
Normal, venti imbracati cum vreti.
by: admin, May 1st at 6:47 PM
eu vin costumata dar nu ma inscriu la concurs k nu am pregatit nimic…deci o sa pot urca si eu pe scena la inceput sa ma arat lumii, nu?:D
by: Adri, Apr 25th at 10:22 PM
Daca nu esti inscrisa in concurs nu te poti urca pe scena.
by: admin, May 1st at 6:49 PM
umm pai eu mi-am facut costum si m-am inscris *la individual* numai ca nu am facut o *mini* sceneta pt ca chiar nu am idee ce sa fac ca sa nu arate penibil ..ma rog what i mean is ..ca poti sa te inscri si fara sceneta adica am vazut ca doar putini aveau sceneta la otaku si la niji
by: Hiraiu, Apr 27th at 7:17 PM
Poti participa si fara scenta, dar iti scad destul de mult sansele sa castigi un premiu.
by: admin, May 1st at 6:53 PM
Bun , am si eu o intrebare. Cotumul pe care il fac eu are o schela de sarma.Sarma pe care o folosesc nu este taioasa , si la capat o voi(nu stiu cum sa explic)…un fel de topii pt a nu fi taioasa sau alte chestii..se poate intra?
by: Amu, Apr 28th at 2:41 PM
Poti particpa cu un costum care are o schela de sarma atat timp cat nu te raneste pe tine.
by: admin, May 1st at 6:59 PM
Multumesc foarte mult ^^;; chiar incepusem sa imi fac griji ca nu puteam intra :)). Ca fara sarma aia, costumu numai era la fel…
by: Amu, May 2nd at 11:57 AM
Trebuie neaparat ca personajul sa fie dintr-un anime? Eu vreau sa fac cosplay un personaj al lumii Visual Kei, mai exact Mana-Sama [Malice Mizer, Moi dix Mois]; se poate?
by: Lauri, Apr 30th at 9:05 PM
Felicitari pentru initiativa, normal ca se poate, cosplay se poate face din Visual Kei, J-Rock, J-Pop, jocuri video, filme…
by: admin, May 1st at 7:04 PM
wow deci eu sunt singura sau ma rog… singura pana acum care face cosplay la altceva care nu e anime? *.* I’m impressed xD
thanks de info.
by: Lauri, May 8th at 1:35 PM
Hey! Am si eu o intrebare! Pentru grupuri, trebuie sa fie toti membrii prezenti la ora 9 pentru a-si ridica legitimatiile, sau poate persoana responsabila de grup sa le ia si sa le dea membrilor care ajung putin mai tarziu de 9?
Multumesc mult!
by: Azusa-tan, May 6th at 9:58 AM
Nu trebuie ca toti membrii unui grup sa fie prezent la ora 9:00… poate fi prezenta doar persoana responsabila de grup.
by: admin, May 14th at 12:37 AM
in ce zi este cosplay ul individual respectiv pe grupe? Sambata sau duminica? sau sunt ambele in aceeasi zi?
by: Demiurg, May 10th at 1:09 PM
este scris la PROGRAM
sambata este cosplay individual de la 13 la 15
si duminica este cosplay grup la aceleasi ore
by: Lauri, May 10th at 9:02 PM
“Cei înscrişi se vor prezenta în data de 15/05/2010 la biroul de inscrieri…”
Asta inseamna ca si cei de la grup tot sambata? Pt ca ziua de coplay de grup e duminica, si sambata nu cred ca noi astia care nu suntem din bucuresti, putem veni.. daca am fi putut ramaneam si la conventie (ca tot am mers atata drum) :lol:
si deci, intrebarea este: numai sambata se pot lua legitimatiile sau si duminica? (asta daca suntem acceptati… se anunta prin vreo metoda?)
by: N39, May 13th at 7:24 AM
Cosplayerii care s-au inscris la concursul de grup si nu pot ajunge sambata se pot prezenta si duminica la biroul de inscrieri incepand cu ora 8:30.
by: admin, May 14th at 12:25 AM
Oh, O alta intrebare, if I may…
Daca cosplayerii, fie grup, fie individual, vin pana in ora 9 sambata acolo, vom avea timp de repetitii? Adica pe scena, cu sunet, etc. xD
by: Azusa-tan, May 13th at 8:14 AM
Toti cosplayerii care s-au inscris la concursul individual (sambata) sau de grup (duminica) au acces in sala de spectacol incepand cu ora 8:30 pentru repetitii.
by: admin, May 14th at 12:32 AM
Am o intrebare,nu este in legatura cu cosplay…. Peste cat timp va fi urmatorul festival??
by: SAya..., May 14th at 12:53 PM
am si eu 2 intrebari :3 prima unde se tine acest festival ca nu cunosc bine orasul bucuresti si mias dori sa vin si eu :D iar a 2 daca am participa in concurs ce ar trebui mai exact sa facem ?
by: eliza, Aug 14th at 4:30 PM
umm…cand este urmatorul festival pentru ca trebuie sa fim anuntati din timp ca sa putem sa ne facem costumu si sa facem skitu:)
by: Aiko, Jan 6th at 9:02 PM
um…desi mi sar parea absurd sa mai raspundeti acum,in 2011,vreau sa stiu…cand e otaku in 2011?caci eu si alte persoane inca nu am gasit site’ul “otaku 2011″,si vrem sa ne inscriem la cosplay din timp…so?:)
by: Whispy, Jan 13th at 1:03 PM
Buna vreau si eu sa fac cosplay cu un prieten dar nu prea avem bani sa cumparam un costun si sa-l facem nu prea avem idei de unu mai usor …si cum a intrebat si Whispy…cand are loc otaku 2011 si unde mai exact…
by: Secret, Feb 14th at 10:30 PM
I would like to participate but I don’t speak Roumanian =s =s
by: Ju, Mar 8th at 1:46 PM
Hey, pentru o persoana care nu a facut cosplay niciodata si nu a mers la un astfel de concurs, ce ar trebui sa stiu? Pentru ca si eu vreau sa ma bag haha sa fac cosplay cu Lara Croft ^_^ astept raspunsul pe email, thank you :3
by: Eidos, Sep 21st at 5:13 PM